Dorin Recean a vizitat localitățile puternic afectate de ploile abundente din raionul Leova

„Am discutat cu locuitorii, polițiștii, salvatorii, drumarii și cu administrația locală în satele Sărata-Nouă și Romanovca din raionul Leova. Drumul R34, care trece prin Sărata-Nouă, a fost deblocat, iar circulația se desfășoară acum în condiții de siguranță. Din păcate, mai mulți agenți economici din localitate au avut de suferit - viitura puternică le-a inundat depozitele”, susține premierul Dorin Recean.

publicat de Vadim Ungureanu
sâmbătă, 14 septembrie 2024, 21:26   378
DR

„La Romanovca, din cauza digului iazului care a cedat, două poduri au fost distruse de ape. În acest context, am cerut o anchetă privind modul de exploatare și întreținere a iazului rupt. Am vizitat și una din cele 9 gospodării afectate. 

Oamenii zic că demult nu au mai văzut așa ploaie, care în doar câteva ore le-a inundat casele, beciurile și grădinile. Comisiile locale pentru Situații Excepționale au consemnat pierderile suferite de cetățeni. Guvernul va interveni prin Fondul de Intervenție, împreună cu administrația publică locală, pentru a sprijini comunitățile afectate”, a spus Dorin Recean.

Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării, împreună cu autoritățile locale, acționează, în continuare, pentru a remedia problemele apărute în toată țara. 

Premierul le-a mulțumit echipelor implicate pentru mobilizarea promptă și tuturor cetățenilor care au dat o mână de ajutor în perioada intemperiilor.