Israelul a informat SUA că plănuiește o invazie terestră în Liban

Israelul a informat Washingtonul că plănuieşte o operaţiune terestră limitată în Liban, iar aceasta ar putea începe în orice moment, chiar de luni, a declarat un oficial american, o relatare confirmată şi de o sursă israeliană familiarizată cu deciziile militare, scrie The Washington Post, preluată de news.ro.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 30 septembrie 2024, 19:46   101
Liban

Campania planificată de Israel ar fi de mai mică amploare decât ultimul său război împotriva Hezbollah, din 2006, şi s-ar concentra asupra eliminării infrastructurii militante de-a lungul frontierei, pentru a reduce ameninţarea la adresa comunităţilor israeliene de la frontieră, a declarat oficialul american, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului 

Luni, forţele israeliene au efectuat raiduri limitate în Liban, potrivit sursei israeliene familiarizate cu operaţiunea, care de asemenea a vorbit sub rezerva anonimatului. 

Oficialul american, citând discuţiile din cadrul administraţiei Biden din cursul weekendului, a declarat că se pare că Israelul plănuieşte o invazie terestră majoră, dar planul pare să fi fost redus semnificativ, fiind axat pe distrugerea tunelurilor Hezbollah, a lansatoarelor de rachete, a depozitelor de arme şi a altor infrastructuri, urmând apoi retragerea forţelor. 

„Israelul are planuri pentru o operaţiune limitată, care va fi iminentă. Ele sunt în concordanţă cu cele ale americanilor. Înţelegerea este că nu vor face o altă Gaza”, a confirmat israelianul familiarizat cu operaţiunea. 

Oficialul american a spus că israelienii au informat că vor efectua raiduri limitate într-o serie de sate de-a lungul frontierei, aşa cum a anunţat armata israeliană luni dimineaţă. Scopul strategic, a spus oficialul, este de a se asigura că Hezbollah nu îşi poate menţine capacitatea de a ataca comunităţile israeliene de cealaltă parte a frontierei. 

Administraţia Biden este totuşi încă preocupată de posibilitatea ca ceea ce ar începe ca o operaţiune limitată în timp şi geografic să se transforme în ceva mai amplu şi pe termen mai lung, a declarat oficialul. 

Această preocupare este discutată cu israelienii, a mai spus sursa The Washington Post. Operaţiunea ar avea loc la câteva zile după ce Israelul l-a ucis vineri pe liderul Hezbollah, Hasan Nasrallah, într-un raid aerian la Beirut. 

Atacurile israeliene au ucis, de asemenea, cel puţin şase dintre comandanţii şi oficialii de top ai lui Nasrallah în ultimele 10 zile, dând o lovitură uriaşă unei miliţii care se mândrea cu unul dintre cele mai formidabile arsenale din Orientul Mijlociu şi cu cea mai largă acoperire strategică.

Franța îndeamnă Israelul „să se abțină” de la orice fel de incursiune terestră în Liban 

Concomitent, șeful diplomaţiei franceze, Jean-Noel Barrot, a îndemnat Israelul, în timpul unei conferinţe de presă la Beirut, "să se abţină de la orice incursiune terestră" în Liban şi „să înceteze focul”, cerând totodată organizaţiei şiite libaneze Hezbollah să facă la fel, informează AFP, preluată de Agerpres. 

Barrot le-a cerut de asemenea celor două părţi „să accepte de acum” propunerea de armistiţiu internaţională lansată la ONU. „Ea este încă pe masă. Există o speranţă, însă rămâne puţin timp”, a spus Barrot. Parisul şi Washingtonul, alături de ţări arabe, occidentale şi europene, au pledat săptămâna trecută pentru un „armistiţiu imediat de 21 de zile” între Israel şi Hezbollah, pentru „a da o şansă diplomaţiei”. 

O iniţiativă ignorată de Israel, care dimpotrivă şi-a înteţit loviturile şi l-a ucis vineri pe şeful Hezbollahului, Hassan Nasrallah. „Îndemn Israelul să se abţină de la orice incursiune terestră şi să înceteze focul. Îndemn Hezbollah să facă la fel şi să se abţină de la orice acţiune susceptibilă să destabilizeze regiunea”, a insistat noul ministru francez al afacerilor externe. 

Peste o mie de persoane au fost ucise în Liban, potrivit autorităţilor libaneze, de la începutul escaladării militare între Israel şi Hezbollah la mijlocul lui septembrie.

digi24.ro