Copil de 8 ani în comă alcoolică, la Rezina. Ar fi băut 1,2 litri de vin crezând că e compot
Un copil a ajuns la spital în comă de gradul 2, după ce ar fi consumat 1,2 litri de vin. Incidentul ar fi avut loc la data de 12 iulie curent, într-o localitatea din raionul Rezina, iar părinții micuțului ar fi încercat să ascundă de medici faptul că puștiul a consumat alcool.
Părinții au încercat să ascundă de medici, ce a consumat copilul, menționând doar că l-au găsit fără cunoștință în mijlocul ogrăzii. Medicii au simțit miros de alcool, însă mama a declarat că mirosul s-a transmis de la tatăl care l-a îmbrățișat înainte de a fi transportat la spital.
Copilul a fost externat după 5 zile în stare satisfăcătoare cu respectiva consultație al narcologului și luarea familiei la evidența asistenței sociale, iar peste o săptămână medicii au primit rezultatul alcoolemiei.
Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru PulsMedia.MD că în acest caz a fost formată o echipă multidisciplinară, din componența căreia a făcut parte un polițist, un medic, un psiholog, dar și angajați ai primărie. Familia a fost invitată la ședința comisiei unde s-a discutat cu părinți, dar și s-a luat decizia de a fi monitorizata, inclusiv să le acorde asistență psiholog etc.
„Până la urmă, Comisia a stabilit că băiatul nu cunoștea că este vin în sticlă și a crezut că este compot. Comisia a caracterizat familia modestă și pozitivă. Părinții lucrează cu ziua și s-a luat în calcul că poate s-ăi angajeze în câmpul muncii”, a precizat Bețivu.
Acesta al fi al treilea caz similar în raionul Rezina.
horosCOP - 23 noiembrie: Racii vor avea parte de o zi excelentă, cu aliați gata să-i scoată din situații complicate, ca și cum ar fi prins într-o capcană pusă de un infractor
Racii vor avea parte de o zi excelentă, cu aliați gata să-i scoată din situații complicate, ca și cum ar fi prins într-o capcană pusă de un infractor.
horosCOP - 22 noiembrie 2024: Săgetătorii reevaluează strategiile pentru a-și menține eficiența, iar Peștii folosesc perspectiva pozitivă pentru a lua acțiuni benefice în diverse situații, provocând reacții neașteptate în rândul nativilor
Conjuncția planetară de astăzi aruncă o lumină misterioasă asupra fiecărui semn zodiacal, provocând reacții neașteptate în rândul nativilor. Arhetipurile astrologice se trezesc, pregătite să dezvăluie secretele ascunse ale zilei. Ce mistere vor fi scoase la iveală de horoscopul zilnic și cum vă vor influența deciziile?
horosCOP - 21 noiembrie: Gemenii trebuie să fie astăzi ca niște anchetatori care își controlează ego-ul în timpul unui interogatoriu dificil
Conjuncția planetară de astăzi aruncă o lumină misterioasă asupra tuturor semnelor zodiacale, provocând reacții neașteptate în rândul arhetipurilor astrale. Ce secrete vor fi dezvăluite și cine va reuși să descifreze mesajele ascunse ale astrelor? Horoscopul zilnic poate oferi indicii valoroase pentru cei care sunt pregătiți să citească între rânduri.
Comentarii facebook