Olesea Stamate despre Tribunalul Anticorupție: „Întrebați pe doamna președinte de ce nu e funcțional în trei luni”

Ex-președintele Comisiei numiri și imunități, Olesea Stamate, a evitat să comunice despre faptul când va fi funcționabil Tribunalul Anticorupție, cerut de către Maia Sandu în martie 2023, și a sugerat ca să fie întrebată Maia Sandu despre acest fapt, în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la postul de televiziune N4, moderată de Gheorghe Gonța.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 9 februarie 2024, 14:49   435
Stamate

Fiind întrebată de ce încă nu este funcțional Tribunalul Anticorupție, Stamate a declarat că: „Păi întrebați pe doamna președintă de ce nu e funcțional în trei luni”.

Stamate susține că în luna octombrie a fost primită opinia Comisiei de la Veneția pe primele modificări, adică pe primul proiect de lege și crede că modificările care le face în corespundere cu opinia Comisiei de la Veneția urmează să fie transmise repetat la Comisia de la Veneția. 

„Dacă acest lucru se face atunci probabil nu știu dacă se reușește pentru plenara comisiei din martie, dar poate se aprobă legea și după care se trimite ulterior. Au fost câteva excepții în cazul anumitor legi care a fost nevoie să fie adoptate rapid și atunci s-a cerut opinia post adoptare dar pe majoritatea legilor la care am cerut opinia Comisiei de la Veneția am cerut-o până la adoptare. Fiecare lege din pachetul de vetting a fost aprobată doar după două verificări la Comisiei de la Veneția. Legile din domeniu securității, nu sunt eu responsabilă, dar la fel au fost aprobate doar după avizul Comisiei de la Veneția și multe altele. Cele la care faceți referire sunt mai degrabă excepție”, a spus Stamate. 

Stamate confirmă că au fost disensiuni la Comisia Juridică pe modul de alegere a procurorului general Totodată, aceasta a spus care va fi principala sferă de activitate a Tribunalului.

 „Conform proiectului de lege votat în prima lectură, acesta urmează să aibă în competență dosarele de corupție care vin de la Procuratura anticorupție, proiectul de lege mai prevede și examinarea dosarelor de la ANI și încă câteva care sunt semnificative, care nu vin în competența Procuraturii anticorupție. Deci în general dosarele de corupție, dar nu coruperea unui polițist sau a unui medic de 100 de dolari. În primul rând se va ocupa cu dosarele care sunt deja la moment”, a precizat Stamate

Dânsa a mai spus că judecătorii pentru această curte vor fi luați din rândul judecătorilor și non-judecătorilor, iar acest fapt este o practică foarte buă de a combina experiența a unui judecător și a unui non-judecător. 

Stamate mai crede că ponderea judecătorilor în Curte trebuie să fie mai mare de 50%”.

(VIDEO) Strategia pas cu pas a Nataliei Morari de reformare a justiției: „Este ca mecanica cuantică pentru un elev de clasa întâi”

Jurnalista Natalia Morari, care recent și-a anunțat candidatura pentru funcția de Președinte a R.Moldova, în cadrul emisiunii sale de limbă rusă „Такая Мораль”, a prezentat planul său de reformare a justiției, despre care crede că este unul destul de eficient și care ar putea livra rezultate, mai ales în lupta cu corupția, chiar din primul an de aplicare a acestuia.

Doi bărbați trimiși după gratii, după ce au pus pe roate o afacere cu droguri, la Strășeni

Procuratura continuă lupta cu traficul ilicit de droguri și pericolul enorm al acestui fenomen asupra sănătății publice. Astfel, după cum anunță Procuratura raionului Strășeni, la 23 iulie 2024, Judecătoria Strășeni, sediul Central a pronunțat o sentință prin care doi bărbați, în vârstă de 58 și 31 de ani, au fost condamnați pentru trafic de droguri în proporții mari și păstrarea ilegală a munițiilor.