FSB susţine că a dejucat atacuri militante în sudul Rusiei

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat o serie de atacuri militante planificate în regiunea sudică Daghestan, informează Reuters.

publicat de Vadim Ungureanu
sâmbătă, 27 iulie 2024, 14:55   38
FSB

Atacurile planificate ar fi vizat forţele de poliţie şi o biserică ortodoxă.

FSB a anunţat că a arestat trei cetăţeni ruşi în oraşul Kaspisk şi i-a identificat ca membri ai unei organizaţii teroriste internaţionale, dar nu a numit-o.

Anchetatorii ar fi confiscat dispozitive explozive artizanale şi alte arme.

Violenţele islamiste au izbucnit din nou în ultimele luni în Caucazul de Nord, care în anii 1990 şi 2000 a fost sfâşiat de războaie şi insurecţii cu originea în Cecenia. Luna trecută, 22 de persoane au fost ucise în atacuri simultane asupra unor biserici, sinagogi şi puncte de control ale poliţiei în două oraşe.

În martie, un atac revendicat de Statul Islamic a ucis 145 de persoane la o sală de concerte de la periferia Moscovei. Rusia a arestat presupuşii atacatori şi o serie de presupuşi complici, majoritatea cetăţeni din Tadjikistan, care aşteaptă în prezent să fie judecaţi. Rusia a sugerat într-o primă fază că în spatele lor ar fi stat Ucraina, care le-ar fi oferit suport logistic şi recompense.

sursa: news.ro

SUA şi nouă ţări aliate acuză Rusia de atacuri cibernetice împotriva Ucrainei şi a NATO. Washingtonul oferă recompense de 10 milioane de dolari pentru prinderea a şase presupuşi spioni ruşi

Statele Unite şi nouă ţări aliate au acuzat oficial, joi, guvernul rus că înainte de invazia sa la scară largă din februarie 2022 a pus la cale, în 2020, atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice ucrainene şi din state membre NATO, printre multe alte ţinte, relatează POLITICO.