Maia Sandu, după intemperii: „Le mulțumesc salvatorilor, pompierilor, polițiștilor, carabinierilor, soldaților, drumarilor, medicilor, primarilor și tuturor celor care au fost la datorie”

Președintele R.Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de mulțumire pentru toți cei care s-au implicat la lichidarea consecințelor ploilor abundente.

publicat de Vadim Ungureanu
duminică, 15 septembrie 2024, 11:12   186
IGP

„Le mulțumesc salvatorilor, pompierilor, polițiștilor, carabinierilor, soldaților, drumarilor, medicilor, primarilor și tuturor celor care au fost la datorie fără încetare și dat o mână de ajutor oamenilor aflați în primejdie din cauza ploilor abundente de sâmbătă. Îi mulțumesc și fiecărui cetățean care a sărit în ajutor la nevoie.

Autoritățile au lucrat toată noaptea acolo unde a fost nevoie de pomparea apei din gospodăriile inundate, deblocarea drumurilor și înlăturarea consecințelor intemperiilor, mai ales în centrul și sudul țării. 

Din păcate, pentru astăzi, la fel, se așteaptă ploi torențiale, de aceea vă îndemn să evităm deplasările care pot fi amânate. Să avem grijă unii de alții”, a scris Maia Sandu pe Pagina sa de Facebook.

(VIDEO) Moldovenii – cu sufletul la gură pentru fetița care a scăpat din mâinile mamei care l-a ucis pe fratele mai mic

Mama care și-a ucis fiul de 5 ani ar fi încercat să-și omoare și fiica mai mare, de 11 ani. Dezvăluirile au fost făcute de o rudă a familiei pe rețelele sociale. Este vorba de Andreea cunoscută pe TikTok, unde este urmărită de o comunitate de peste 50 de mii de utilizatori ai platformei și care se prezintă în calitate de consultant pe Internet, telecomunicații, energie și finanțe.

(VIDEO) Să nu le fie simplu forțelor noi să întoarcă procesul. Stamate, despre necesitatea desfășurării referendumului UE

Referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la UE este necesar pentru situația în care vor veni alte forțe la guvernare care, dacă nu vor fi proeuropene, să nu poată așa de simplu să întoarcă procesul. Aceasta este opinia și explicația deputatei PAS Olesea Stamate, membra Comisiei juridice, numiri şi imunităţi în Parlament, exprimată la emisiunea „Puterea A Patra” de la N4, ediția de miercuri seara, 18 septembrie curent.