Un „sinucigaș” din Cahul s-a ales cu ore de muncă în folosul comunității, după ce a atacat polițiștii care l-au împiedicat să-și pună capăt zilelor
Un bărbat din raionul Cahul a fost condamnat la pedeapsă sub formă de 176 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, după ce acum patru ani a atacat un polițist. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Cahul.
Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs în noaptea spre 12 mai 2020, când individul se afla acasă în stare de ebrietate. La un moment dat, acesta a decis să-și taie venele, însă a intervenit mama acestuia care a alertat de urgență autoritățile. Imediat, pe adresa indicată s-a deplasat un echipaj al Poliției și ambulanța.
După ce a observat polițiștii, condamnatul i-a insultat, după care i-a aplicat unui angajat al organelor de drept o lovitură în piept. La scurt timp, individul a fost încătușat.
Fiind audiat, bărbatul și-a recunoscut vina. Acesta a precizat că a decis să-și pună capăt zilelor din cauza unor probleme în familie.
Curtea de Apel a decis: cei trei lideri teritoriali, reținuți pentru corupere electorală, rămân în arest
Cei trei lideri raionali, reținuți pe 10 octombrie, rămân în arest pentru 30 de zile. Curtea de Apel Chișinău a menținut în vigoare decizia primei instanțe în care cei trei au fost plasați în arest preventiv în dosarul privind privind finanțarea ilegală a partidelor politice și coruperea electorală.
Cazul copilei strivită de un troleibuz în Chișinău. Avocații părții vătămate cer schimbarea pedepsei
Cazul șoferiței de troleibuz, care în martie anul trecut a ucis o fetiță de 12 ani, pe o trecere de pietoni din sectorul Ciocana, a fost trimis la rejudecare.
Șefa PA, pentru BBC: „Vorbim despre o țară străină care trimite bani cu scopul de a influența alegerile”
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, spune că nu cunoaște alt exemplu de tentativă atât de deschisă și obraznică de a corupe un scrutin electoral. Într-un interviu pentru BBC, șefa PA a vorbit despre schemele operate în Republica Moldova și tentativa de blocare a succesului referendumului.
Comentarii facebook