(VIDEO) O adolescentă originară din Moldova, dispărută fără urmă în Italia. De negăsit este și prietena ei

Ana Stratulat, o adolescentă în vârstă de 15 ani și originară din Republica Moldova, dar și prietena sa în vârstă de 14 ani, sunt date dispărute în provincia italiană Pavia. Fetele au dispărut la o distanță de două zile una de cealaltă, scrie Rotalianul.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 13 septembrie 2024, 09:51   610
Italia

Potrivit ziarului Il Giorno, Ana a fost văzută ultima dată sâmbătă, 7 septembrie 2024, când se afla la un centru comercial din Belgioioso împreună cu un grup de prieteni.

Tinerii făceau cumpărături pentru o seară pe care plănuiau să o petreacă împreună, dar, la un moment dat, Ana s-a îndepărtat de grup și nu s-a mai întors. Părinții fetei au primit ultima veste de la ea în jurul orei 22:30, când Ana i-a sunat pentru a cere permisiunea de a înnopta la o prietenă. După ce i s-a refuzat această solicitare, nu s-a mai aflat nimic despre ea.

La două zile după dispariția Anei, prietena sa de 14 ani, al cărei nume nu a fost făcut public încă, a dispărut la rândul ei, ridicând suspiciuni că cele două cazuri sunt legate. Deși nu este clar dacă această prietenă este persoana la care Ana intenționa să rămână peste noapte, coincidența a alimentat îngrijorarea în rândul familiilor și autorităților.

În cursul serii de miercuri, 11 septembrie, mama Anei Stratulat a făcut un apel emoționant în cadrul primei ediții a noului sezon a emisiunii „Chi l’ha visto?” de pe canalul TV Rai 3 din Italia:

„Ana, te rog, întoarce-te acasă. Iartă-mă dacă am greșit cu ceva. De ce nu mă asculți când vorbesc cu tine? Tu ești totul pentru mine, te aștept. Nu ne-am certat niciodată, dar dacă ai probleme cu cineva, sunt aici să te ajut”, a transmis mama adolescentei.

Un detaliu important în acest caz a fost descoperirea telefonului mobil al Anei într-un coș de gunoi din Belgioioso, ceea ce a adâncit misterul în jurul dispariției ei. Cu toate acestea, un semn de speranță a apărut când cele două fete au postat pe o rețea de socializare un mesaj prin care felicitau o prietenă comună, semnalând că sunt împreună, dar fără să ia legătura directă cu familiile lor.

Autoritățile au fost sesizate de către familii, iar carabinierii din Corteolona au demarat investigațiile pentru a le găsi pe cele două adolescente. Deocamdată, situația rămâne incertă, iar apropiații continuă să spere într-o rezolvare rapidă a cazului.

sursa: realitatea.md

ANRE a aprobat micșorarea prețului pentru energia electrică furnizată de S.A. ”Energocom”, dar facturile consumatorilor finali rămân neschimbate

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat prețul reglementat pentru energia electrică furnizată de către S.A. ”Energocom”, furnizorul central de energie electrică, în cuantum de 1,80 lei/kWh (fără TVA). Acest preț este cu aproximativ 21% mai mic față de prețul în vigoare, scrie Bizlaw.MD.

Peste 1300 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova săptămâna trecută. Autoritățile recomandă vaccinarea

Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. În perioada 9-15 septembrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 1310 cazuri de COVID-19 (dintre care 271 în regiunea transnistreană), fiind cu 15% mai puțin față de săptămâna precedentă. Autoritățile de resort recomandă vaccinarea împotriva COVID-19 și a gripei, comunică MOLDPRES.