Medic din Chișinău, condamnat pentru malpraxis. Procurorii au contestat sentința cu apel solicitând aplicarea sancțiunii complementare

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui medic anesteziolog-reanimatolog de comiterea infracțiunii de încălcare din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 12 iunie 2024, 10:05   57
medic

Inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 1 an, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 2 ani.

Procurorii au declarat apel împotriva sentinței, solicitând aplicarea pedepsei complementare cu privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul medical pe un termen de 5 ani. 

 Acuzatorii de stat au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la 07 aprilie 2022, aflându-se la locul de muncă în calitate de medic anesteziolog - reanimatolog al Instituției Medico-Sanitar Publice „Institutul Oncologic”, a neglijat regulile și metodele de acordare a asistenței medicale a unei paciente în vârstă de 51 de ani, care au dus la decesul ultimei.

 Mai exact, la 07 aprilie 2022, femeia, a fost spitalizată pentru tratament, cu diagnosticul - Tumora uter cu evoluție imprevizibilă și necunoscută. În continuare, pe perioada 07 aprilie 2022 – 11 aprilie 2022, medicul anesteziolog - reanimatolog, având o atitudine neconștiincioasă față de obligațiile de serviciu, a coordonat, monitorizat și evaluat necorespunzător calitatea asistenței medicale prestate pacientului, nu a acționat diligent și tactic pe parcursul acordării asistenței preanestezice, intraanestezice și postanestezice pacientului. Deși era obligat și trebuia să prevadă și să înlăture toate eventualele riscuri de cauzare a leziunilor, a efectuat manevra de intubație orotraheală a pacientei, fapt ce a dus la decesul ei.

Raportul de expertiză medico-legală a atestat legătură de cauzalitate directă între acțiunile medicului și consecințele prejudiciabile. 

Inculpatul a pledat nevinovat.

Condamnat la închisoare, după ce a cumpărat droguri pe Telegram și le-a aruncat peste gard la Penitenciarul din Lipcani

Un bărbat a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități legate de circulația drogurilor, după ce a făcut rost de droguri de pe o aplicație de Telegram și le-a aruncat peste zidul unei închisori din R. Moldova. Sentința fost pronunțată de Judecătoria Edineț la 21 iunie. Dosarul a fost instrumentat de procurorii din Briceni.