Cadavrul unui bărbat, găsit spânzurat, la Cantemir

Cadavrul unui bărbat a fost găsit spânzurat în propria locuință. Descoperirea macabră a avut loc ieri, 24 Octombrie, în localitatea Porumbești, din raionul Cantemir.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 25 octombrie 2023, 10:52   171
girofar

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 50 de ani. Cadavrul acestuia a fost găsit de către vecinul său care imediat a alertat poliția.

Medicul-legiost venit la fața locului preliminar nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, fapt care îi face pe oamenii legii să considere că ar fi fost vorba despre un caz de suicid.

Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, iar oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care a murit bărbatul, dar și motivul care l-a făcut pe acesta să recurgă la acest gest disperat.