Doi morţi şi doi răniţi grav la Bruxelles, într-un atac armat în cartierul Gare du Midi

Două persoane au fost ucise prin împuşcare, iar alte două au fost grav rănite, în noaptea de miercuri spre joi, în cartierul Gare du Midi, la Bruxelles, considerat unul dintre punctele sensibile ale traficului de droguri, anunţă un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează AFP.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 27 iunie 2024, 12:20   33
belgia

Focuri de armă au fost trase între orele locale 1.00 şi 2.00 , ”în zona unei cafenele”, în comuna Saint-Gilles, precizează el. Suspectul sau suspecţii au fugit de la faţa locului.

Trei persoane au fost rănite, iar viaţa a doi dintre răniţi este în pericol.

Starea celui de-al treilea rănit a fost ”stabilizată”, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bruxelles-Midi.

Acest cartier a fost desemnat anul acesta de către autorităţile din regiunea Bruxelles drept unul dintre cele 19 ”puncte fierbinţi” ale traficului de droguri din comunele capitalei belgiene.

Poliţia refuză, în acest stadiu, să facă o legătură cu traficul de droguri.

Parchetul nu a putut fi contactat imediat, scrie AFP, şi urmează să se exprime mai târziu, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei.

Belgia înregistrează de mai mulţi  ani o creştere a violenţei armate legate de rivalitatea între reţele de traficanţi de droguri.

Atacuri armate în stradă au loc atât la Bruxelles, cât şi la Antwerpen, al cărui port a devenit prima cale de acces în Europa a cocainei importate ilegal din America de Sud.

sursa: news.ro