Ramzan Kadîrov acuză parlamentari ruși că au plănuit să îl asasineze și amenință cu „răzbunare de sânge”
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a acuzat parlamentari ruși din regiunile învecinate Ceceniei că au încercat să comande asasinarea sa și i-a amenințat pe cei responsabili cu o „răzbunare de sânge” dacă nu își demonstrează nevinovăția, relatează agenția TASS, citată de Reuters.
„Există martori, există oameni pe care au încercat să îi angajeze, pe care i-au întrebat cât ar accepta pentru un asemenea ordin”, a declarat Kadîrov, citat de TASS.
Agenția de presă a statului rus transmite că Kadîrov a numit 3 legiuitori din parlamentul de la Moscova care ar fi implicați în presupusa tentativă de asasinare a sa: doi din Daghestan și unul din Ingușeția.
„Dacă nu vor demonstra contrariul, voi declara oficial o răzbunare de sânge”, a amenințat el.
Agenția Reuters amintește că în Cecenia „răzbunarea de sânge” este o practică tradițională prin care se caută răzbunarea prin uciderea unui inamic sau a unei rude de sex masculin a sa.
Cecenia se învecinează atât cu Daghestanul, cât și Ingușeția, și în trecut el a revendicat teritorii ale ambelor regiuni.
Un fost luptător pentru independența Ceceniei care a luptat în războaiele prin care regiunea din Caucaz a încercat să se rupă de Rusia, Kadîrov a schimbat tabăra și a devenit ulterior unul dintre cei mai fideli aliați ai președintelui Vladimir Putin.
El a devenit lider al Ceceniei în 2007, la trei ani după asasinarea tatălui său.
Putin i-a acordat lui Kadîrov o libertate largă de a transforma federația din Caucaz într-o feudă personală în schimbul menținerii stabilității în regiune.
Kadîrov, implicat și într-un alt scandal recent
Acuzațiile lansate acum de Kadîrov vin după ce recent el s-a implicat în scandalul de divorț dintre Tatiana Bakalciuk, cea mai bogată femeie din Rusia, și soțul ei. Vladislav Bakalciuk a acuzat că fuziunea dintre Wildberries, cel mai mare retailer online din Rusia, controlat de soția sa, și o altă companie reprezintă de fapt o preluare ostilă.
„Știu că frâiele acestui proces de raid sunt în mâinile fraților Levan și Robert Mîrzoyan, precum și a altor câtorva caucazieni bine-cunoscuți”, a acuzat atunci Kadîrov, referindu-se la oamenii de afaceri care controlau compania cu care a fuzionat Wildberries.
Însă cei doi sunt armeni și nu este clar dacă între acuzațiile sale de atunci și cele de acum există vreo legătură.
Poziționarea sa în scandalul legat de această companie a fost considerat neobișnuită la momentul respectiv, având în vedere că Kremlinul și-a dat aprobarea pentru afacere.
Pe 18 septembrie la sediul Wildberries a avut loc o confruntare înarmată între Vladislav Bakalciuk și agenții de securitate ai companiei, soldată cu mai multe victime.
Mass-media rusă scria atunci că Vladislav Bakalciuk a fost însoțit în sediul companiei de luptători ai lui Kadîrov.
Sursa: hotnews.ro
Acordare de vize rușilor „fără nicio bază legală”, în Polonia
Peste 1 800 de ruși au intrat în Polonia cu vize eliberate „fără nicio bază legală” într-o perioadă de 22 de luni, între începutul războiului Moscovei împotriva Ucrainei și anul acesta, a declarat șeful Biroului Suprem de Audit (NIK) din Polonia.
(VIDEO) Explozie la locomotiva unui tren care urma să transporte europarlamentari: „Oamenilor li s-a spus să-și lase bagajele și să plece”
Un tren în care se aflau mai mulți europarlamentari a fost evacuat, în urma unui incident. „Locomotiva a explodat, din motive necunoscute”, a anunțat un ofițer de presă al Parlamentului European, pe X. Incidentul a avut loc în gara din Strasbourg, fără să fie victime.
Drone ucrainene au atacat o bază aeriană militară rusă din Caucazul de Nord
Drone ucrainene au atacat joi dimineaţă baza aeriană militară Hanskaia din sudul Rusiei, în regiunea Adigheia, a relatat postul de ştiri rus Mash, citat de Reuters.
Comentarii facebook